Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

CU DREPTURI DE AUTOR REZERVATE - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru CU DREPTURI DE AUTOR REZERVATE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 29 pentru CU DREPTURI DE AUTOR REZERVATE.

Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)

... le presupune pe toate celelalte. E desigur foarte greu a trăi și a lucra conform acestei ierarhii a calităților. De exemplu: uneori, din exces de discreție, subliniem prin rezerva noastră ceea ce celălalt credea că trece neobservat, și devenim indiscreți. Și de loc nu-mi pare excesiv când dl Ibrăileanu spune că cine nu e politicos chiar cu animalele, nu are sufletul sus pus. Între puținele achiziții ale civilizației, de care se poate mira orice pesimist, trebuie negreșit să așezăm, ca pe una din cele mai admirabil paradoxale, și delicatețea, cea atât de rafinat subliniată de dl Ibrăileanu. O opinie contrară este o ofensă zice d-sa. Însă totuși, după atât de lungi și curioase silințe, pitecantropul nu se dezminte: în sarcasm se perpetuează evident arătarea caninilor. În mersul ei fatal și nepăsător, natura e aceeași, în ... adică distrugerii totale. Icoanei totale a distrugerii, singure imaginile amorului, antidotul morții, îi pot ține piept. Fără îndoială, manejele rafinate dintr-un roman de Bourget au aceeași încheiere ca un anumit capitol din Descendența omului de Darwin. Totuși, oricât te-ai amărî constatând că oamenii sunt gorile stupide, oricât te-ai dezgusta de om comparându-l ...

 

Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)

... mă îndur a zice că nu era pentru ceva și el în aceasta — m-au încurajat a lupta multă vreme cu asprimea soartei și cu prigonirea oamenilor. Al doilea: Eram un om care mai mult sau mai puțin treceam în fața publicului de autor dramatic — știți, iubite confrate, că eu, actualul director al teatrului, sunt autorul pieselor O noapte furtunoasă, Leonida față cu Reacțiunea, O scrisoare pierdută și D-ale Carnavalului — și încă un autor dramatic unic în țară... Nu vă speriați, iubite confrate, unic nu prin talent, ci prin altceva: eram și sunt unicul autor dramatic fluierat... Și ce fluierare!... Le auz încă... De atunci ocolesc stradele cu linii de tramways, de atunci am rămas cu un fel de antipatie de anarhist contra sergenților de oraș; semnalele lor mă aruncă într-o melancolie foarte neplăcută. Suficiente sau nu aceste titluri ale mele, față cu titlurile literare și special teatrale ale onor. mei predecesori — am fost numit. Îndată ce am venit la teatru director, am descoperit, afară de cele găsite de d. inspector financiar Constantinescu, niște greșeli de administrare, din care cea mai slabă s-ar numi patentă incapacitate, iar cele mai grave ...

 

Ion Luca Caragiale - Începem

... vâră. (oftând.) Ei! tu ești tânăr... nu cunoști încă speța asta: Epitropii și ctitorii intelectualității române... (se uită la ceas.) Iacă, mai avem o jumătate de ceas, și nu e nimic așezat, nimeni nu-i gata. UN SECRETAR (intră cu o tavă plină de scrisori) DIRECTORUL (către secretar) Bine dragă! am eu acuma vreme de corespondență? Lasă-mă-n pace... SECRETARUL Nu se poate, d-le director, vă rog: măcar câteva... urgente... așteaptă răspuns la moment, sunt de la persoane foarte importante. DIRECTORUL A? SECRETARUL (dându-i o scrisoare) De la un domn senator, (alta) de la un domn deputat, (alta) de la un domn secretar general, (alta) de la o damă venerabilă... (altele) vedeți! vedeți! DIRECTORUL Fie!... ia să vedem ce dorește d-nu senator... (deschide plicul.) Să angajăm pe o tânără debutantă ... este un accident din naștere. Din fericire, e un accident rar. Ei! fiecare la locul său... mai avem cincisprezece minute. Începem! Începem! SCENA II CEI DE SUS — UN SERVITOR.— UN TÂNĂR AUTOR SERVITORUL (vrând să anunțe) D-le director, este aici un tânăr autor. TÂNĂRUL (intră îmbrâncind pe servitor, poartă un ghiozdan greu de

 

Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare

... despre ceea ce este adevărat și ce - după a d-tale părere - nu poate fi adevărat în poeziile populare române, culese și publicate de vreo 50 de ani încoace. Este cu atât mai bine venit punctul de vedere ales de d-ta pentru a judeca o materie de însemnătatea poeziei populare cu cât între publicările îngăduite de secția noastră istorică, adică apărute sub auspiciile ei, deși fără răspunderea ei, s-a strecurat în 1906 un studiu al d-lui Radu ... iar la noi - cu lipsa unei tradiții literare statornicite - mai greu decât aiurea) să găsim premisele înțelegerii comune. Aici nu ne rămâne adeseori decât datoria de a ne spune părerea cu toată sinceritatea și de a o susține cu argumentele ce ne par mai accesibile spiritelor nepărtinitoare. Astfel, nu pot lăsa să treacă fără împotrivire imputarea adusă culegerii de poezii populare a lui Vasile Alecsandri. D-ta zici: "Alecsandri a fost un rău culegător de poezii populare și mai cu seamă s-a înșelat fundamental când a crezut că poate introduce unele dulcegării sentimentale în viața versificată a poporului ...

 

George Topîrceanu - Problema râsului și humorul românesc

... scene de dragoste și toate realitățile fizice ale erotismului, de care el pare obsedat. Și invers: un autor îndeobște cunoscut ca temperament erotic prin excelență, cu o viață plină de aventuri amoroase, scrie numai lucruri surprinzător de pudice și de caste, e foarte rezervat în expresii, ba uneori exclude cu desăvârșire amorul din opera lui literară. Un sentimental naiv în viața de toate zilele face pe grozavul în scris — și invers, un cinic dezordonat, un Don Juan în practica vieții face, în versuri și în proză ... canalizează în acest mod și își cheltuiește pe această cale toată rezerva lui de bună dispoziție firească — și nu mai rămâne cu nimica. Dar înainte de a o cheltui, el trebuie să aibă această rezervă de vitalitate, poate chiar în grad mai mare decât semenii lui. Căci, fără a se confunda cu veselia, cu buna dispoziție, humorul trebuie, totuși, să fie grefat pe un exces de vitalitate, pe un fond autentic de veselie nativă, oricât de mascată ar fi ea — deoarece humor amestecat cu duioșie sau ...

 

George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul

... spirituala Bianca ne încântă mai cu seamă prin distincție intelectuală și delicateță de sensibilitate, însușiri pe care izolarea ei provincială i le păstrase intacte, departe de literaturism și de orice sugestie grosolană. Pe Bianca Porporata, autoarea o plasează vag în timp și spațiu, dar în condiții de viață destul de precise, ca s-o putem înțelege. Claustrarea în care trăiește Bianca Porporata, ca orice femeie iubită, iubită cu legitimă pasiune de un don Camillo prevenitor și cuminte, lipsa ei de ocupație propriu-zisă, temperamentul vibrant și, în sfârșit, candoarea ei de fapt, care presupune o totală lipsă de experiență vinovată, ne explică nostalgiile-i arzătoare, puterea de iluzionare veșnic reîmprospătată, revolta și resemnarea alternativă și ironizarea dureroasă a propriilor aspirații... până și faptul că ea se adresează “lui don ... în ce privește mărturisirile pur sufletești dispare când e vorba de fapte. Și mai e încă ceva. Ca orice liric, dna Papadat-Bengescu e lipsită de imaginație constructivă, creatoare de viață. Deci și din această cauză, d-sa evită faptele. Nimic epic în această operă de introspecțiune și lirism covârșitor. Dar fiindcă dna Papadat-Bengescu scrie în proză, oricât de ...

 

Titu Maiorescu - Eminescu și poeziile lui

... școlar și bibliotecar la Iași, destituit și dat în judecată de guvernul liberal, însărcinat apoi cu redacția ziarului Timpul, încălzit din vreme, dar mai intermitent, de farmecul unor femei, de la care au rămas în poeziile lui câteva urme de păr bălai, de ochi întunecați, de mâni reci, de un nu știu ce și nu știu cum, lovit în iunie 1883 de izbucnirea nebuniei, al cărei germen era din naștere, îndreptat întrucâtva la începutul anului 1884, dar degenerat în forma lui etică și intelectuală, apucat din nou ... ereditară, Eminescu moare la 15 iunie 1889 într-un institut de alienați. La o privire superficială, fuga lui Eminescu de la gimnaziu după o trupă de actori, darea lui în judecată, activitatea lui ca redactor de ziar, care adică nu s-ar putea explica decât prin necesități materiale, lipsa de orice distincții convenționale, de premieri academice, de decorații ș.c.l., toate aceste puse în legătură mai ales cu izbucnirea alienației mentale par a da vieței sale o coloare romantică, și unele reviste și ziare care l-au ignorat câtă vreme era ... țară. A se ocupa cu

 

Titu Maiorescu - Observări polemice

... cifrate ar ieși mai multe, căci no. 10 cuprinde "mai multe deșertăciuni (citește: disertațiuni) politice, mai multe cuvinte și cuvântări; toate în număr mai bine de 60". Cu părere de rău aflăm că din aceste cea mai mare parte încă nu s-au publicat! Și între celelalte 14 numere sunt vro câteva afectate de aceeași soartă. Cum se vede multe opere ale acestui literat se țin de literatura nepublicată. Păcat că nu se țin toate de această literatură! Cel puțin dacă este să le judecăm după proba de la pag. 217 și 218 ale Lepturariului. Acolo se află o poezie a părintelui Scriban, scrisă cu ocaziunea sfințirii temeliei de la arcul care împreunează cele două binale ale liceului din Iași. Poezia începe așa: Oh! obiect de veselie și de întristare plin! O! lucrare, care mesteci bucuria cu suspin și are refrenul: Veselia și mâhnirea deodată o ocupează, Că în om e mestecare de moarte și de viață. În tomul III întâlnim între literați pe Daniil Scavinschi . O mică probă din acest autor hazliu, dar cam vulgar, merită poate un loc într-o chrestomație română. Dar dl Pumnul consacră pentru scripturile lui nu mai puțin de 76 de pagini din

 

Titu Maiorescu - Răspunsurile "Revistei Contimporane"

... relevase cinci articole: studiile literare ale dlor Sion și Ureche, nuvela dlui P. Ghica, recenziunea dlui D. Laurianu și un articol al dlui Marian. Începem cu o mărturisire împăciuitoare: în privirea apărării ce dl Grădișteanu face în favoarea dlui G. Marian de la Ploiești, suntem aproape de a ne înțelege cu d-sa. D. Grădișteanu (p. 390) numește scrierea dlui Marian „un articol de blagues — cuvântul în limba română n-are ecuivalent decât, poate, mofturi“. Din momentul în care Revista califică articolul dlui Marian de mofturi, nu mai avem de discutat asupra acestui punct. S-ar simplifica discuția chiar și asupra celorlalte puncte, dacă Revista ar consimți să numească cu aceeași expresie calificativă și celelalte articole relevate de noi, critica dlui Laurianu, nuvela dlui P. Ghica și mai ales studiul istorico-literar al dlui Ureche. Căci mofturi este îndeaproape înrudire cu numele ce ne-am permis noi a-l aplica de la început acelor articole din Revistă și despre care presupunem că nu este încă uitat. Asemenea, suntem datori să recunoaștem că nu mai încape discuție ... al Revistei, la pag. 186, rândul 11, sărindu-se un rând din manuscris, după cuvântul juca să se adauge: Sonata în sol major, apoi termină ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... indivizii, nemțește: die Einzelnen. În Federațiunea din 22 apr. 1868: "Un public ales constatator din baroni, conți, principi." Românește: compus din. Nemțește: bestehend aus. Românește: de la o persoană demnă de crezut, sau din izvor destul de sigur. Nemțește: aus glaubwĂ¼rdiger Quelle. Închipuiți-vă un francez care ar zice: Je peux affirmer de fontaine croyable. Tot Federațiunea din 9 mai 1868 spune: "D. Radich fu încredințat cu prezintarea lor la casa magnaților." Românește: D. Radich fu însărcinat cu prezentarea. Nemțește: H. R. wurde betraut mit. "Se citește referatul în cauza urcării de plată a domesticilor casei." Românește se zice sporire de leafă. Numai nemții zic mai bine Erhöhung des Gehalts , în loc de Vergrösserung . Sunt forme de vorbire consacrate prin uz, pe care nu-i este permis unui autor să le prefacă fără nici o cauză binecuvântată. Ce am zice noi de un neamț care ar traduce cuvântul nostru "nepomenit" cu unerwähnt? Nu e vorbă, și unerwähnt vrea să zică nepomenit; dar terminul german admis în certe locuțiuni este unerhört , și prin urmare ... caștigat drept

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... Sphynx sunt scrise cu talent și cuprind o mulțime de observații și fine, și adevărate. Totuși, nici confratele Sphynx n-a putut scăpa de semnul caracteristic al criticii noastre, de exclusivism. Criticul găsește, de pildă, că tot ce-a scris Delavrancea e perfect, desăvârșit din toate punctele de vedere. De la început făgăduiește să facă oarecare rezerve, dar, afară de una mică de tot și formulată după o mie și una de explicări, cu privire la limba din Sultănica , criticul n-are nici o observație de făcut. Despre Sultănica ne spune: ,,Ar trebui să citez toată Sultănica , atât de frumos și de măiestrit e scrisă. E un șir neîntrerupt de mărgăritare, și scenele, care de care mai colorate, urmează unele după altele. În Văduvele și în Odinioară , autorul a arătat un dar de care rămâi mirat, prețiosul și neasemuitul dar ce are autorul, dar excepțional, care-l va face neimitabil, fără pereche între toți scriitorii noștri de azi." Despre Zobie și Milogul , criticul ne spune că-s... ,,perfecte, frumoase... de adevărat maestru". Iancu Moroi e ,,o schiță care singură ar fi de ajuns să ne arate pătrunderea și măiestria autorului". Trubadurul, Ziua, Noaptea sunt ,,capodopere

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...